Soluțiile digitale în materie de sănătate și asistență medicală se referă la instrumente și servicii care utilizează tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC) pentru a îmbunătăți prevenirea, diagnosticarea, tratamentul, monitorizarea și gestionarea problemelor de sănătate și a stilurilor de viață cu impact asupra sănătății. Soluțiile digitale în materie de sănătate și asistență medicală sunt inovatoare și pot îmbunătăți accesul la asistență medicală de calitate, putând contribui, de asemenea, la creșterea eficienței globale a sectorului sănătății.
Conturarea viitorului digital al Europei
„O Europă pregătită pentru era digitală” este una dintre cele șase priorități politice ale Comisiei pentru perioada 2019-2024. Pornind de la inițiativele precedente de consolidare a creării unei piețe unice digitale, tranziția digitală ar trebui să aducă beneficii tuturor, punând cetățenii pe primul loc și deschizând noi oportunități pentru întreprinderi. Sănătatea este unul dintre sectoarele incluse în această agendă, având în vedere beneficiile potențiale pe care serviciile digitale le pot aduce cetățenilor și întreprinderilor în acest domeniu.
Comunicarea din 2018 privind transformarea digitală a serviciilor de sănătate și asistență
Comunicarea privind transformarea digitală a serviciilor de sănătate și asistență medicală din aprilie 2018 are drept scop îmbunătățirea procesului de digitalizare a sectoarelor sănătății și asistenței medicale.
- Infografice privind transformarea digitală a serviciilor de sănătate și asistență
- Documentul de lucru al serviciilor Comisiei SWD(2018)126
Comunicarea identifică 3 domenii în care Comisia intenționează să adopte măsuri:
Domeniul 1: Accesul sigur la date medicale și partajarea acestora
Pentru a facilita mai mult accesul la asistență medicală transfrontalieră, Comisia construiește infrastructura de servicii digitale de e-sănătate, care va permite schimbul de prescripții electronice și de fișe ale pacienților între prestatorii de servicii medicale. Primele schimburi transfrontaliere au început în 2019, scopul fiind ca toate celelalte state membre ale UE să se alăture acestei inițiative până în 2025. Pe termen lung, Comisia depune eforturi pentru introducerea unui format european de schimb electronic de dosare medicale care să fie accesibil tuturor cetățenilor.
Domeniul 2: Conectarea și punerea în comun a datelor medicale pentru facilitarea cercetării, o diagnosticare mai rapidă și pentru îmbunătățirea sănătății
Cel de-al doilea pilon al comunicării din 2018 intenționează să exploateze potențialul enorm al datelor medicale pentru a sprijini cercetarea medicală, cu scopul de a îmbunătăți prevenirea, diagnosticarea, tratamentele, medicamentele și dispozitivele medicale.
Domeniul 3: Consolidarea autonomizării cetățenilor și a îngrijirii individuale prin intermediul serviciilor digitale
Serviciile digitale pot oferi mai multă putere cetățenilor, ajutându-i să își asume mai ușor un rol mai important în gestionarea propriei sănătăți, dacă pot urma orientări în materie de prevenire și dacă sunt motivați să adopte un stil de viață mai sănătos, să gestioneze afecțiunile cronice și să ofere feedback furnizorilor de servicii medicale. Sistemele de sănătate vor beneficia, de asemenea, de modele inovatoare de îngrijire care utilizează serviciile medicale la distanță și tehnologia mobilă pentru a răspunde cererii tot mai mari în acest domeniu, contribuind la tranziția treptată către sisteme integrate și personalizate de asistență medicală.