Membrii Grupului de experți se reunesc periodic în ședințe plenare și în ședințele grupurilor de redactare, care sunt înființate pentru a elabora avize în anumite domenii. Audierile publice sunt organizate înainte de finalizarea avizului, pentru a le oferi părților interesate posibilitatea de a-și exprima opiniile cu privire la proiectul de aviz. Pentru a promova și populariza activitatea Grupului și rolul său în elaborarea de politici bazate pe date concrete și pentru a integra cunoștințe sanitare specifice unei țări sau unui grup de țări, Comisia organizează uneori conferințe sau ateliere.
Ședințe plenare
Membrii grupului de experți se reunesc în ședințele plenare organizate de 4-5 ori pe an.
Grupuri de redactare/ de lucru
Atunci când Grupul de experți primește o cerere de aviz (un mandat) din partea Comisiei, acesta instituie un grup de redactare/ de lucru format din membrii cu expertiza cea mai relevantă. Dacă este nevoie de expertiză/ asistență de specialitate suplimentară, grupul poate invita experți externi.
- Ședințele grupurilor de redactare (2020-2022)
- Ședințele grupurilor de lucru (2013-2019)
- Componența grupurilor de redactare/ de lucru din acest Grup de experți, începând cu 2013
Audieri publice
În conformitate cu principiile transparenței și deschiderii în relația cu părțile interesate, Comisia organizează audieri publice pentru a le oferi acestora posibilitatea să-și împărtășească opiniile și să trimită observații punctuale cu privire la proiectul de aviz, înainte de finalizarea acestuia. Se caută astfel să se asigure cea mai înaltă calitate a avizelor adoptate de Grupul de experți.
Conferințe și ateliere
Pentru a promova și populariza activitatea Grupului și rolul său în elaborarea de politici bazate pe date concrete și pentru a integra cunoștințe sanitare specifice unei țări sau unui grup de țări, Comisia organizează uneori conferințe sau ateliere.