UE și partenerii săi internaționali au instituit un răspuns ferm la război, inclusiv ajutând persoanele care fug din calea agresiunii lui Putin și sprijinind țările care îi primesc, precum și consolidând sistemul de sănătate ucrainean.
Începând cu 24 februarie 2022, persoanele care își au reședința permanentă în Ucraina și care au fugit din țară pentru a scăpa de război pot beneficia de protecție temporară în orice țară din UE. Aceasta acoperă cel puțin asistența medicală de urgență și tratamentele de bază, precum și asistența medicală sau de altă natură pentru persoanele cu nevoi speciale. Numeroase autorități naționale oferă sprijin suplimentar în domeniul sănătății publice.
Începând din august 2022, mecanismul de protecție civilă al UE a fost utilizat pentru a trimite echipamente medicale de urgență și pentru a evacua pacienții din Ucraina, în special cei grav răniți sau cu boli grave care nu puteau fi tratați în țară.
UE pentru sănătate: nevoi imediate și redresarea pe termen mai lung
În iulie 2022, Comisia Europeană a semnat un acord de asociere a Ucrainei la programul UE pentru sănătate. Iar în iunie 2023, Comisia și Ministerul Sănătății din Ucraina au semnat un acord de cooperare în domeniul sănătății, care acoperă:
- sprijin pentru sănătatea mintală și sprijin psihosocial
- asistența medicală pentru refugiați și alte persoane strămutate din Ucraina
- repatrierea și încorporarea pacienților în sistemul de sănătate al Ucrainei
- nevoile de sănătate pe termen scurt și mediu ale refugiaților ucraineni
- activitatea Ucrainei în domeniul bolilor rare
- continuarea finanțării prin intermediul programului UE pentru sănătate
Proiecte de sprijin pentru Ucraina, finanțate de Programul UE pentru sănătate
Un acord de contribuție în valoare de 28,4 milioane EUR a fost semnat cu Federația Internațională a Crucii Roșii pentru a ajuta direct persoanele care au fugit din Ucraina să facă față traumei suferite și pentru a le oferi sprijin în materie de sănătate mintală. IFRC GO – Urgență (2022-2025)
Patru proiecte (Peace of Mind, Well-U, U-Rise și MESUR) derulate de organizații neguvernamentale vizând promovarea bunelor practici pentru îmbunătățirea sănătății mintale și a bunăstării psihologice a migranților și a refugiaților.
4 milioane EUR pentru îmbunătățirea asistenței medicale acordate refugiaților ucraineni aflați sub protecție temporară, în cooperare cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și cu Organizația Internațională pentru Migrație (2023-2025)
Informații suplimentare
- Programul UE pentru sănătate
- Refugiații din Ucraina: asistență medicală – Comisia Europeană
- Accesul la asistență medicală în țările UE pentru persoanele strămutate din Ucraina – rapoarte și fișă informativă
- Accesul la asistență medicală - raport referitor la punerea în aplicare a Directivei privind protecția temporară (2001/55/CE) și a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului





