Skip to main content
Public Health

Grupul de coordonare privind promovarea sănătății, prevenirea bolilor și gestionarea bolilor netransmisibile

Pentru a sprijini autoritățile naționale în atingerea obiectivelor de sănătate în contextul mai larg al obiectivelor de dezvoltare durabilă, Comisia Europeană a creat un grup de coordonare privind promovarea sănătății, prevenirea bolilor și gestionarea bolilor netransmisibile („grupul de coordonare”).

Grupul de coordonare îi oferă Comisiei consultanță și asistență cu privire la dezvoltarea și punerea în aplicare a activităților în materie de promovare a sănătății, de prevenire a bolilor și de gestionare a bolilor netransmisibile. De asemenea, acesta încurajează schimburile de experiență, politici și practici relevante între statele membre.

Activitățile grupului de coordonare

Activitățile grupului de coordonare sunt menite să faciliteze implementarea de către țările UE a celor mai bune practici bazate pe elemente concrete, pentru a garanta că sunt utilizate cele mai recente date și cunoștințe.

Grupul de coordonare sprijină Comisia în ceea ce privește selectarea celor mai bune practici și utilizarea mai eficientă a rezultatelor cercetării, pentru a favoriza transferul și difuzarea acestora la nivel național și european. Programul de sănătate al UE sau alte instrumente financiare ale sale sprijină punerea în aplicare și transferul celor mai bune practici.

În cadrul acestui proces, Comisia îi prezintă Grupului de coordonare politicile și abordările testate, care au fost selectate în funcție de prioritățile naționale și europene și care se bazează pe criterii stabilite de comun acord. Țările UE indică politicile pe care doresc să le implementeze sau să le consolideze. Comisia lansează cereri de propuneri pentru cele mai bune practici, în conformitate cu prioritățile SGPP. Aceste cereri sunt publicate pe portalul privind cele mai bune practici. După aceea, Comisia identifică cele mai bune modalități de sprijinire a implementării acestora, folosind toate instrumentele pe care le are la dispoziție.

Grupul de coordonare este prezidat de Comisie și este alcătuit din reprezentanți ai statelor membre. Decizia Comisiei de instituire a acestui grup de experți oferă informații suplimentare cu privire la rolul acestuia și domeniile sale de activitate.

De asemenea, Comisia poate înființa subgrupuri pentru a examina aspecte specifice. Aceste grupuri funcționează pe o perioadă limitată de timp, pe baza mandatelor convenite și comunică rezultatele către grupul de coordonare.

Punerea în aplicare a celor mai bune practici

Nutriție și activitate fizică:

Boli rare:

Sănătate mintală:

Cancer:

Asistență integrată:

Implementarea politicilor

Au fost întreprinse măsuri în mai multe domenii, în special cu privire la:

Grupul de coordonare a selectat deja o primă serie de intervenții de politică ce vor fi implementate de mai multe state membre, iar acum selectează următoarele domenii prioritare pentru punerea în aplicare a celor mai bune practici. Activitățile Grupului vor fi legate și de lucrările în curs ale OMS și OCDE.

Părțile interesate pot participa la discuții prin intermediul Platformei privind politica în domeniul sănătății, în special prin intermediul rețelei privind bolile netransmisibile.

Resurse

Activitățile Grupului de coordonare vor fi sprijinite de resurse on-line privind promovarea sănătății și prevenirea și gestionarea bolilor netransmisibile, printre care: