Direct la conținutul principal
Public Health

Buletinul informativ Sănătate-UE nr. 204 – Editorial

Rezultatele se văd: programul UE în domeniul sănătății este pe drumul cel bun și are impact

Programul UE în domeniul sănătății este evaluat la jumătatea perioadei și la sfârșitul duratei sale de 6 ani, pentru a se garanta că banii publici sunt cheltuiți corespunzător și produc beneficii reale, explică directorul general adjunct al Direcției Generale Sănătate și Siguranță Alimentară, Martin Seychell. Evaluarea intermediară a programului (2014-2020) a analizat capacitatea proiectelor finanțate de a răspunde nevoilor și provocărilor reale în materie de sănătate, eficacitatea modului de gestionare a programului, eficiența și coerența sa cu alte politici și programe ale Uniunii și impactul scontat. Martin Seychell oferă detalii despre program și despre rezultatele acestei evaluări recente.

Care este scopul celui de-al treilea program în domeniul sănătății?

Al treilea program UE în domeniul sănătății, cu un buget total de 449,4 milioane EUR, este principalul instrument financiar pe care îl utilizează Comisia pentru a finanța acțiuni care completează, sprijină sau aduc valoare adăugată politicilor de sănătate ale statelor membre. Domeniile prioritare și criteriile de finanțare în baza programului sunt definite în planurile anuale de lucru elaborate de Direcția Generală Sănătate și Siguranță Alimentară și adoptate de Comisie după consultarea cu statele membre.

Programul în domeniul sănătății are câteva obiective principale: să promoveze sănătatea, să prevină bolile și să favorizeze condițiile potrivite pentru un stil de viață sănătos; să îi protejeze pe cetățenii UE de amenințările transfrontaliere grave la adresa sănătății, să contribuie la crearea de sisteme de sănătate inovatoare, eficiente și sustenabile și să ofere întregii populații acces la asistență medicală mai bună și mai sigură.

În perioada 2014-2016, programul a finanțat peste 539 de acțiuni în valoare totală de 165,6 milioane EUR.

Ce beneficii au cetățenii europeni de pe urma programului în domeniul sănătății?

Programul în domeniul sănătății încurajează statele membre să coopereze și să facă progrese cu privire la chestiuni de interes comun. Deși fiecare stat membru răspunde de calitatea asistenței medicale pe care le-o oferă propriilor cetățeni, putem face mai mult prin colaborare la nivelul UE. De exemplu, în domeniul bolilor rare, noile rețele europene de referință reunesc expertiza specialiștilor care sunt adesea greu de găsit și o pun la dispoziția pacienților europeni care au nevoie de ea, indiferent de locul în care trăiesc.

Cu ce rezultate s-a încheiat recenta evaluare?

Rezultatele au fost încurajatoare, dovedind că programul se află pe drumul cel bun și are un impact real. Printre principalele realizări se numără:

  • înființarea celor 24 de rețele europene de referință pentru bolile rare;
  • sprijinirea statelor membre în vederea consolidării capacității lor de a răspunde la epidemii transfrontaliere (de exemplu, Ebola și Zika);
  • contribuția la politica UE în domeniul migrației, prin sprijinirea statelor membre în gestionarea nevoilor în materie de sănătate ale unui număr mare de migranți și refugiați; precum și
  • formarea profesioniștilor din domeniul sănătății și a altor lucrători din linia întâi care oferă asistență medicală migranților și refugiaților.

Cine efectuează evaluarea?

Evaluarea se bazează pe un studiu extern realizat de un consorțiu format din Coffey International, Economisti Associati și SQW.

La ce ne putem aștepta în ultimii trei ani ai celui de-al treilea program în domeniul sănătății?

Programul va continua să ofere sprijin în ceea ce privește pregătirea pentru situații de urgență și gestionarea acestora. De asemenea, va ajuta statele membre să își reformeze sistemele de sănătate și să realizeze obiective de dezvoltare durabilă. Cel de-al treilea program în domeniul sănătății va contribui în continuare la punerea în aplicare a legislației privind asistența medicală transfrontalieră, medicamentele și aparatura medicală, a directivei privind produsele din tutun, a deciziei privind amenințările transfrontaliere la adresa sănătății și a legislației privind substanțele de origine umană. De asemenea, ne vom strădui să consolidăm conexiunile dintre programul în domeniul sănătății și agenda politică mai amplă, pentru ca impactul să fie și mai mare.

Activități la nivelul UE

Programul în domeniul sănătății

Comisia Europeană – Sănătate și siguranță alimentară

Programul în domeniul sănătății

Comisia Europeană – Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente

Știri

Al treilea program în domeniul sănătății (2014-2020): evaluarea intermediară arată progrese majore în ceea ce privește îmbunătățirea cooperării în domeniul sănătății și asistenței medicale

Potrivit evaluării intermediare a primilor trei ani de implementare a celui de-al treilea program în domeniul sănătății, Comisia Europeană a făcut progrese majore către îndeplinirea obiectivelor programului.

Citiți on-line rapoartele privind evaluarea intermediară și rezumatul acestora

Raportul Comisiei, documentul de lucru al serviciilor Comisiei și rezumatul evaluării intermediare a celui de-al treilea program în domeniul sănătății sunt accesibile publicului.

Lista actualizată a punctelor focale naționale

Punctele focale naționale sunt reprezentate de experții naționali pentru programul în domeniul sănătății din statele membre și din țările participante. Aceștia sunt numiți de ministerele naționale și sprijină CHAFEA în punerea în aplicare a programului.

Aflați mai multe despre activitățile Agenției Executive pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente (CHAFEA)

CHAFEA realizează sarcinile care îi sunt încredințate de Comisie, inclusiv implementarea programului în domeniul sănătății, și colaborează îndeaproape cu Direcțiile Generale Sănătate și Siguranță Alimentară, Justiție și Consumatori și Agricultură și Dezvoltare Rurală. Sediul său este în Luxemburg.

În perioada 2014-2020, UE va aloca 7,5 miliarde EUR pentru activități de cercetare menite să îmbunătățească asistența medicală europeană

Investițiile se realizează prin intermediul programului de cercetare al Comisiei Europene, Orizont 2020.

Proiecte din cadrul programului în domeniul sănătății

Găsiți proiecte și acțiuni finanțate prin programele în domeniul sănătății în baza de date actualizată a CHAFEA

Baza de date a Agenției Executive pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente, recent revizuită, vă ajută să găsiți mai ușor informații despre orice proiect finanțat prin programul UE în domeniul sănătății.

Alte linkuri utile

Fișă informativă: Finanțarea inițiativelor eligibile în baza celui de-al treilea program în domeniul sănătății (2014-2020)

Această fișă informativă prezintă, în mod clar și concis, obiectivele principale, provocările și rezultatele preconizate ale programului.

Programul UE în domeniul sănătății – Publicații

Găsiți aici fișe informative, dosare de presă, broșuri, pliante etc. referitoare la toate proiectele finanțate prin programul în domeniul sănătății.