Direct la conținutul principal
Logoul Comisiei Europene
Public Health

Buletinul informativ Sănătate-UE nr. 209 – Editorial

Evaluarea tehnologiilor medicale în UE: Comisia propune consolidarea cooperării între statele membre

După mai mult de un deceniu de cooperare între organizațiile din UE care se ocupă cu evaluarea tehnologiilor medicale (ETM), Comisia Europeană a adoptat o propunere menită să consolideze această cooperare și să îi garanteze sustenabilitatea. Clemens Auer, director general în cadrul Ministerului Sănătății din Austria, vorbește despre momentul de început al acestei cooperări, dar și despre viitorul său.

Ce părere aveți despre cooperarea UE în domeniul evaluării tehnologiilor medicale?

Aș începe prin a spune că Austria este unul dintre partenerii fondatori ai acțiunii comune EUnetHTA. Aceasta înseamnă că noi, ca și alte state membre, am recunoscut din start valoarea ETM, ca instrument esențial pentru luarea unor decizii optime. Încă de la începutul anilor 2000, diverși actori, printre care Ministerul Sănătății și Securității Sociale, au utilizat sistematic evaluarea tehnologiilor medicale pentru a lua decizii referitoare la investiții și rambursări.

Însă acțiunea EUnetHTA vizează și crearea unei comunități bazate pe încredere, care să permită schimbul de bune practici între organismele care răspund de ETM. Este nevoie să învățăm unii de la alții și, în cele din urmă, să elaborăm un model european în materie de ETM, care să ofere informații de înaltă calitate, actuale, transparente și transferabile organismelor europene din domeniu. În plus, în 2013, EUnetHTA a pus bazele rețelei ETM, ceea ce a condus la consolidarea cooperării la un nivel strategic mai ridicat. Consider că această cooperare europeană în materie de ETM, care pentru mulți este sinonimă cu acțiunea comună EUnetHTA, reprezintă un precursor al cooperării globale în domeniul evaluării tehnologiilor medicale.

Cum vedeți viitorul cooperării UE în domeniul ETM în contextul mai amplu al dezbaterii privind accesul la medicamente?

În ultimii ani, presiunea exercitată de prețurile mari la medicamente asupra bugetelor sănătății a provocat numeroase dezbateri politice. Sunt convins că Europa acordă o importanță deosebită egalității de acces și inovării și cred că este în interesul tuturor cetățenilor ca statele membre să se sprijine reciproc, să facă schimb de informații și să dispună de mai multe instrumente care să le permită să ia decizii în cunoștință de cauză atunci când evaluează valoarea adăugată a medicamentelor inovatoare. Trebuie să evaluăm beneficiile inovării și să le analizăm în raport cu costurile generate.

Structurile pentru cooperare regională recent înființate, precum BeNeLuxA și La Valletta, încearcă să testeze unele abordări comune cu privire la negocierea tarifară comună. Nu este un lucru ușor, iar diversitatea cadrelor juridice naționale îngreunează aceste eforturi. În acest context, consider că o cooperare structurată permanentă și sustenabilă în materie de evaluare a tehnologiilor medicale poate contribui semnificativ la soluționarea problemei accesului la medicamente.

Atât Consiliul, cât și Parlamentul European au recunoscut importanța acestui aspect pentru sistemele naționale de sănătate și pentru cetățenii UE și au căutat soluții. Consiliul a recunoscut faptul că statele membre pot fi sprijinite în luarea deciziilor de cooperarea în materie de ETM și i-a cerut Comisiei să reflecteze la viitorul acestei cooperări după 2020, când se finalizează actuala acțiune comună EUnetHTA. În raportul privind opțiunile UE de îmbunătățire a accesului la medicamente, Parlamentul European a arătat că evaluările comune au potențialul de a evita duplicarea eforturilor și alocarea defectuoasă a resurselor la nivelul UE și a invitat Comisia să propună o nouă legislație privind instituirea unui sistem UE pentru ETM. Comisia a răspuns invitației, iar la data de 31 ianuarie a adoptat o propunere privind cooperarea în materie de ETM. Acum este rândul nostru, al statelor membre și al Parlamentului European să studiem propunerea și să ne implicăm într-o discuție constructivă pentru a decide cu privire la viitorul cooperării în domeniul ETM la nivel european.

Semințele au fost semănate în urmă cu peste zece ani, acum a venit timpul să culegem roadele. Austria va participa activ la această discuție, nu numai acum, ci și în a doua jumătate a anului, când va deține președinția Consiliului Uniunii Europene.

Activități la nivelul UE

Evaluarea tehnologiilor medicale

Comisia Europeană – Sănătate și siguranță alimentară

Știri

Evaluarea tehnologiilor medicale în UE: Comisia propune consolidarea cooperării între statele membre

Comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis, a declarat că propunerea, prezentată la data de 31 ianuarie 2018, promovează îngrijiri medicale inovatoare și de mai bună calitate în beneficiul pacienților, în special al celor cu nevoi medicale nesatisfăcute.

Întrebări și răspunsuri: Propunerea Comisiei privind evaluarea tehnologiilor medicale

Consultați această fișă cu întrebări și răspunsuri pentru a înțelege mai bine evaluarea tehnologiilor medicale (ETM).

Rețeaua de evaluare a tehnologiilor medicale se reunește la Bruxelles (9 februarie 2018)

Directorul general Xavier Prats Monne și directorul general adjunct Martin Seychell din cadrul Direcției Generale Sănătate și Siguranță Alimentară a Comisiei Europene au luat parte la eveniment și au vorbit despre inițiativa UE menită să consolideze cooperarea în materie de ETM.

Fișă informativă referitoare la propunerea de regulament al UE privind evaluarea tehnologiilor medicale

Ce este nou în domeniul evaluării tehnologiilor medicale, ce avantaje aduce evaluarea și care sunt domeniile de cooperare? Răspunsurile le găsiți în această fișă informativă!

Alte linkuri utile