Efectele nocive ale alcoolului reprezintă o problemă de sănătate publică majoră în UE, aflându-se la originea a peste 7 % din totalul problemelor de sănătate și al deceselor premature. Chiar și consumul moderat de alcool crește riscul de îmbolnăvire pe termen lung (boli cardiace și hepatice, cancer), iar consumul frecvent în cantități mari poate duce la dependență.
Țărilor UE le revine responsabilitatea principală pentru politica lor națională în domeniu. Punerea în aplicare a strategiei UE în materie de alcool din 2006 menită să le ajute în reducerea efectelor nocive ale consumului de alcool a fost evaluată în 2009 și în 2013.
În UE, tendințele și evoluțiile în ceea ce privește consumul de alcool și efectele nocive ale acestuia sunt monitorizate prin Sistemul de informații european privind sănătatea și consumul de alcool (EUSAH). EUSAH este administrat în cooperare de Comisia Europeană și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în cadrul programului UE în domeniul sănătății. Profilurile de țară, elaborate periodic în cadrul cooperării UE-OMS, oferă o privire de ansamblu asupra situației din fiecare stat membru.
Coordonarea la nivelul UE
Comitetul pentru politicile și acțiunile naționale referitoare la consumul de alcool (CNAPA) joacă un rol important în facilitarea cooperării și coordonării între țările UE și contribuie la dezvoltarea de noi politici.
Comitetul pentru politicile și acțiunile naționale referitoare la consumul de alcool (CNAPA)
Comitetul este alcătuit din delegați naționali desemnați de statele membre și se întrunește de două ori pe an la Luxemburg. Obiectivele sale principale sunt schimbul de bune practici și obținerea unei convergențe în materie de politici naționale privind consumul de alcool în UE.
Promovare și sprijin
Programul în domeniul sănătății al Comisiei finanțează proiecte și alte inițiative care abordează efectele nocive ale alcoolului. Acțiunea comună pentru perioada 2014-2016 a sprijinit țările UE în vederea reducerii efectelor nocive ale alcoolului.