Direct la conținutul principal
Public Health

Prezentare generală

Pentru o stare bună de sănătate, trebuie:

  • să avem o alimentație sănătoasă
  • să practicăm regulat o activitate fizică
  • să ne menținem o greutate adecvată.

Regimurile alimentare nesănătoase și inactivitatea fizică pot conduce la probleme grave de sănătate, cauzând totodată cheltuieli importante.

Este suficient să ne modificăm ușor alimentația și să facem regulat o activitate fizică pentru a ne îmbunătăți considerabil sănătatea, reducând astfel riscul apariției unor boli cronice. Îmbunătățirea stilului de viață are efecte benefice directe și asupra rezultatelor școlare ale copiilor și asupra productivității lucrătorilor.

Ce măsuri ia UE?

Pentru promovarea sănătății și prevenirea bolilor, este esențial să se ia măsuri privind alimentația și activitatea fizică. În anumite domenii, numai printr-o coordonare la nivelul UE se pot obține rezultate vizibile.

Strategia din 2007 privind problemele de sănătate legate de alimentație, excesul de greutate și obezitate:

  • încurajează crearea de parteneriate la care să participe grupuri de lucru în domeniul alimentației și activității fizice, sectorul privat, guvernele, Comisia Europeană și Organizația Mondială a Sănătății (OMS)
  • definește o serie de sarcini ambițioase care vizează industria alimentară, societatea civilă și mass-media și lansează un apel la intensificarea eforturilor de a ameliora rețetele produselor alimentare, de a promova practici de comercializare și etichetare responsabile și de a încuraja activitatea fizică, printre altele
  • prezintă planurile Comisiei de a consolida monitorizarea și raportarea în colaborare cu OMS, prin inițiative precum baza de date privind politica în materie de alimentație sau inventarul internațional al documentelor referitoare la promovarea activității fizice.

Inițiative UE conexe

Finanțare și sprijin

Comisia finanțează o serie de inițiative axate pe alimentație și activități fizice, prin „UE pentru sănătate” 2021-2027 și în cadrul programului său în domeniul sănătății publice. De asemenea, gestionează proiecte-pilot finanțate de Parlamentul European cu scopul de a testa noi practici.

 

 


Pentru a descărca materialul, faceți click dreapta, alegeți „Salvare ca”... și selectați formatul care vă interesează : AVI (.avi) sau Quicktime (.mov).

 

Cele mai bune practici