Perturbatorii endocrini sunt substanțe chimice care, în anumite condiții, pot avea un impact asupra sistemului hormonal al oamenilor și animalelor. Perturbările sistemului endocrin reprezintă o modalitate relativ recentă de a privi toxicitatea substanțelor chimice. În ultimii ani, comunitatea științifică și autoritățile din întreaga lume au purtat discuții pe acest subiect și au abordat posibile modalități de reglementare în domeniu. S-au realizat progrese importante, atât la nivelul UE, cât și la cel al organizațiilor internaționale.
Dezvoltarea unui cadru legislativ
- Comisia Europeană are o strategie privind perturbatorii endocrini, începând din 1999. Revizuirile ulterioare ale legislației UE privind substanțele chimice au luat în considerare această strategie. Cel de-al 7-lea program de acțiune pentru mediu (PAM), adoptat în 2013 de Parlamentul European și de Consiliu, prevede armonizarea criteriilor bazate pe riscuri pentru identificarea perturbatorii endocrini.
- Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 privind produsele fitosanitare și Regulamentul (UE) nr. 528/2012 privind produsele biocide prevăd stabilirea unor criterii științifice pentru identificarea substanțelor cu proprietăți care perturbă sistemul endocrin.
- Dispozițiile suplimentare de reglementare pentru perturbatorii endocrini sunt reglementate de REACH, Regulamentul privind produsele cosmetice și în temeiul legislației UE privind materialele care intră în contact cu alimentele.
- La 15 iunie 2016, Comisia a adoptat o comunicare în care prezintă stadiul actual al lucrărilor cu privire la dosar și calea de urmat. De asemenea, Comisia a aprobat două proiecte de acte legislative de stabilire a unor criterii științifice pentru identificarea perturbatorilor endocrini, care au făcut/vor face obiectul procedurilor de adoptare relevante.
Situația actuală
Criteriile privind produsele biocide au fost publicate și se aplică de la 7 iunie 2018.
Criteriile privind produsele fitosanitare au fost publicate și se aplică de la 10 noiembrie 2018.