Direct la conținutul principal
Public Health

Buletinul informativ Sănătate-UE nr. 219 - Editorial

Singura problemă cu produsele de protecție solară este... că uităm să le aplicăm

Qasim Chaudhry, președintele Comitetului științific pentru siguranța consumatorilor (CSSC) și Ulrike Bernauer, președinta Grupului de lucru din cadrul SCCS pentru nanomateriale în produsele cosmetice

Pentru a reduce riscul îmbolnăvirii de cancer de piele, trebuie să ne protejăm pielea de radiațiile solare – este cea mai eficientă modalitate. Însă, de câțiva ani, au apărut diverse opinii cu privire la riscul utilizării și neutilizării produselor de protecție solară – există preocupări cu privire la siguranța ingredientelor din produsele de protecție solară, în special a celor nanometrice (de dimensiuni extrem de mici).

Nanomaterialele utilizate ca ingrediente cosmetice ar putea avea diverse funcții – de exemplu, de filtre UV (dioxidul de titaniu sau oxidul de zinc), de pigmenți (negru-de-fum) sau de agenți antimicrobieni. În Europa, utilizarea de nanomateriale în produsele cosmetice este reglementată de Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 privind produsele cosmetice, care solicită în mod explicit Comitetului științific pentru siguranța consumatorilor (CSSC) (1) să evalueze siguranța utilizării nanomaterialelor în produsele cosmetice și să emită avize științifice în acest sens și (2) să ofere, în cooperare cu organismele relevante, îndrumări privind cerințele referitoare la date și metodologiile de testare care țin seama de caracteristicile specifice ale nanomaterialelor. CSSC evaluează ingredientele produselor cosmetice, inclusiv nanomaterialele, pentru a vedea dacă acestea sunt sigure pentru uzul uman, în timp ce alte probleme de siguranță (de exemplu, cele legate de mediu) sunt abordate de alte organisme de reglementare.

În 2013, CSSC a publicat un aviz în care se afirma faptul că utilizarea de dioxid de titan la scară nano până la o concentrație de 25 % drept filtru-UV în produsele de protecție solară este sigură pe pielea sănătoasă, intactă sau cu arsuri solare (CSSC/1516/13). Însă, atunci când suprafața nanomaterialului este modificată cu alte ingrediente, caracteristicile sale se pot schimba și, prin urmare, se pot forma numeroase alte variante ale acestuia. În cazul nano-dioxidului de titan utilizat în produsele de protecție solară, CSSC a ajuns la concluzia că astfel de variante care rezultă din modificarea suprafeței pot fi, de asemenea, considerate sigure. CSSC a publicat recent un alt aviz (CSSC/1580/16), în care evaluează dacă nano-dioxidul de titan acoperit cu alte materiale poate fi considerat sigur pentru utilizare în calitate de filtru UV în produsele cosmetice aplicate pe piele. Din acesta reiese că, de asemenea, poate fi considerată sigură utilizarea de nanomateriale din dioxid de titan acoperite cu anumite cantități din alte trei materiale în produsele cosmetice, destinate a fi aplicate pe pielea sănătoasă, intactă sau cu arsuri solare. Această concluzie se bazează, în principal, pe studii privind penetrarea cutanată care au arătat că aceste nanomateriale nu pătrund în piele și în organism.

CSSC reevaluează regulat avizele sale, pe măsură ce apar noi date științifice. De exemplu, în prezent, efectuează revizuirea orientărilor privind evaluarea siguranței nanomaterialelor în produsele cosmetice (CSSC/1484/12), pentru a se lua în considerare progresul științific în domeniul nanotehnologiilor și noile metode de testare.

În timp ce CSSC studiază aceste aspecte, consumatorii pot fi siguri că, în Europa, toate nanomaterialele utilizate în produsele cosmetice au fost deja supuse celor mai riguroase evaluări privind siguranța din lume. Prin urmare, nu vă îngrijorați cu privire la utilizarea produselor de protecție solară, ci mai degrabă la neutilizarea lor! Utilizarea produselor de protecție solară se numără printre cele 12 modalități de a reduce riscul de cancer enumerate în Codul european împotriva cancerului!

Informații suplimentare

Până în prezent, nu există riscuri pentru sănătate care să umbrească succesul lămpilor LED

Este foarte probabil că citiți acest text pe ecranul unui computer, pe o tabletă sau pe un telefon mobil care folosește LED-uri (diode emițătoare de lumină) și cu siguranță vedeți o varietate de aplicații LED în viața de zi cu zi - pentru iluminatul interior și exterior, în vehicule, pentru semnalizarea rutieră, ca decorații. Pentru că sunt atât de eficiente din punct de vedere energetic, durabile, compacte și nu încălzesc în exterior, acestea sunt utilizate pe scară largă. De aceea, Comisia Europeană a cerut Comitetului științific pentru riscurile asupra sănătății și mediului și riscurile emergente (CSRSM) să stabilească dacă acest tip de iluminat ar putea reprezenta un risc pentru sănătatea umană.

Dispozitivele cu LED emit radiații optice care nu penetrează în corp, dar care ar putea dăuna ochilor și pielii în funcție de mai multe variabile, precum durata expunerii, lungimea de undă și intensitatea luminii. Totuși, studiile arată că radiația emisă de ecranele cu LED de la televizoare, laptopuri, tablete, telefoane și jucării este mai mică de 10 % din valoarea maximă în limitele de siguranță stabilite pentru a proteja retina de leziuni. Aceasta înseamnă că nu prezintă niciun risc pentru ochi în condiții normale de utilizare.

De fapt, o expunere normală la radiații optice emise de LED-uri este nesemnificativă, comparativ cu cea produsă de soare. Alte tipuri de dispozitive de iluminare emit, de asemenea, radiații optice, care fac parte din spectrul electromagnetic.

La persoanele în vârstă, LED-urile ar putea ocaziona efecte de orbire temporară, lumini fantomă sau licăriri, iar LED-urile albastre ar putea fi supărătoare pentru copiii mici, dar CSRSM a ajuns la concluzia că nu există nicio dovadă că o utilizare normală a LED-urilor ar avea efecte adverse asupra sănătății populației în generale. Însă mai trebuie făcute studii în domeniu, referitoare în special la efectele expunerii la niveluri scăzute, dar pe termen lung. Și întrucât utilizarea tehnologiei LED este în continuă evoluție, CSRSM ar dori să se continue monitorizarea sa și a eventualelor riscuri asupra sănătății publicului larg.

Pentru informații suplimentare, puteți consulta on-line avizul final al SCHEER, recent publicat, privind siguranța LED-urilor sau o sinteză a acestuia.

Informații suplimentare